joi, 1 septembrie 2016

Exercitii iniţiatice asupra corpului

 Atitudinea justă, ca şi atitudinea falsă, se reflectă în maniera justă sau în maniera falsă de a sta în picioare, aşezaţi sau de a merge. 

a. Statul în picioare tensionat


Centrul de greutate este plasat prea sus (un pic exagerat).


 b. Statul în picioare corect. 

Omul îşi menţine centrul de greutate la locul potrivit, el posedă baza sigură care îl leagă, ca printr-o rădăcină, ferm de pământ, îl susţine şi îl lasă să se dezvolte şi să „fie acolo” în mod natural. Într-o asemenea poziţie, ele este în măsură să înfrunte toate furtunile fără să-şi piardă curajul. Cel care posedă Hara nu se clatină atunci când i se aplică o lovitură în spate. Fără Hara el s-ar prăbuşi. Datorită Harei, el este decontractat, deschis lumii şi fără afectare. El poate să aibă atitudinea care corespunde exact naturii sale profunde.




Dar să o luăm cu începutul: 
Conceptul de corp dobândeşte a nouă semnificaţie atunci când exerciţiul corporal considerat ca terapeutică înseamnă mai mult decât un simplu antrenament fizic destinat să amelioreze, să menţină, să restabilească buna funcţionare a corpului, adică atunci când este considerat ca un exerciţiu în slujba individuaţiei, a realizării de sine. 
Corpul uman viu este mereu un corp în mişcare. Dar mişcarea, în cazul omului, este totodată mai mult decât un simplu fenomen fizic. Ea exprimă întotdeauna totalitatea fiinţei umane şi reflectă tot ceea ce îi provoacă o emoţie sau alta. De aceea putem spune, în acest sens, că mişcarea este întotdeauna gest, organismul întotdeauna corp uman pe care nu l-am putea înţelege, examina, trata şi repara independent de suflet şi de spirit. Corpul este din contră persoana însăşi care, prin gesturile sale, se exprimă, se arată, se afirmă în lume în unitatea sa şi se realizează sau se „ratează” mai mult sau mai puţin! Gesturile trecătoare traduc o stare trecătoare, de exemplu frica, furia, tristeţea, disperarea. În atitudinile care i-au devenit obişnuite, omul exprimă o „stare” constantă mai mult sau mai puţin înrădăcinată, de exemplu atunci când se află într-o stare de tensiune (încordare) care i-a devenit obişnuită, o anxietate sau o insecuritate cronice etc. Aceste stări permanente nu au pentru terapeut doar o valoare diagnostică, ci ele îi oferă totodată posibilitatea de a proceda la un tratament în profunzime. După cum o atitudine fizică înţepenită acţionează asupra stării interioare, şi poate astfel să stânjenească dezvoltarea interioară, tot aşa conştientizarea şi metamorfoza atitudinii „exterioare” influenţează foarte profund asupra dezvoltării ansamblului constituţiei interioare a persoanei. Terapeutica modernă recunoaşte din ce în ce mai mult importanţa atitudinii devenite „obişnuită”, atât pentru diagnostic cât şi pentru tratament.

Îmi amintesc de un bolnav – sunt mai bine de douăzeci de ani de atunci – care ştia să-şi analizeze perfect starea, să-şi interpreteze corect visele, care se cunoştea deci bine într-un mod abstract, dar, cu toate acestea, nu reuşea să progreseze. Am remarcat într-o zi că umărul lui drept era încordat şi puţin ridicat. L-am invitat atunci să se ridice şi să se plaseze uşor pieziş (oblic) prin raport cu mine ţinându-şi umărul ridicat şi l-am întrebat: „Ce simţiţi în acest moment în privinţa mea?” Răspunsul a ţâşnit, repede ca un fulger: „Transformaţi-mă, dar nu schimbaţi nimic!” L-am rugat atunci să se mute în faţa mea şi să lase umerii să cadă, apoi l-am întrebat din nou: „Ce sentimente simţiţi acum faţă de mine?” – „Simt un mare disconfort”, răspunse el, „căci în această poziţie, sunt obligat să accept tot ceea ce mi se întâmplă”; de îndată umerii săi s-au ridicat din nou şi el şi-a reluat atitudinea obişnuită de apărare. Abia după ce l-am făcut să ia cunoştinţă de acest fenomen şi i-am indicat un exerciţiu adecvat procesul de vindecare a început. Eu ştiu de atunci că trebuie să includ în terapeutică exerciţii ale „atitudinii” şi, în special, pe cele care acţionează asupra unei poziţii prea ridicate a umerilor!

Obiceiul de a purta umerii prea sus corespunde, fizic vorbind, unei crispări a muşchilor. Tratamentul medical tradiţional al crispărilor dureroase comportă masaje, exerciţii de decontracţie corporală şi, în cazurile grave, injecţii. Terapeutica fondată pe persoană, în schimb, vede în contracţia umerilor mai mult decât o simplă tulburare fizică: ea percepe în acest defect devenit obişnuit o falsă atitudine a persoanei în totalitate. Gestul care îl exprimă este o reacţie de autoapărare generată de o lipsă de încredere. Această terapeutică face să se ia cunoştinţă de această stare de lucruri de către bolnav şi caută să substituie atitudinii de teamă şi neîncredere o atitudine de încredere şi să o menţină prin exerciţiu. Care este importanţa, atât teoretică cât şi practică, a acestui exemplu pentru o terapeutică personală care să se efectueze prin intermediul corpului?
Omul care este „acolo” la modul just este deschis lumii fără a se fi predat ei; este recules în sine, fără a fi închis faţă de lume. Este decontractat fără riscul de a fi dizolvat şi are tonusul dezirabil fără a fi contractat. Modul just de a fi „acolo” depinde totdeauna de instalarea persoanei în centrul său, adică în centrul de greutate adecvat. Când acesta din urmă este plasat prea sus, experienţa arată că omul îşi afirmă eul fără să aibă cu adevărat încredere în sine, ceea ce provoacă o stare de tensiune. Această stare este întotdeauna expresia unei predominanţe a eului care dăunează totalităţii fiinţei şi realizării de sine şi care poate să traducă fie o lipsă de încredere în viaţă, fie anxietatea, fie o stare de alertă permanentă sau, mai mult, o iluzorie suficienţă. Toate acestea sunt legate de o lipsă de stabilitate a persoanei, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic şi intelectual. În plus, orice atitudine tensionată cu deplasarea centrului de greutate în sus ameninţă necontenit să basculeze în starea opusă, adică să cadă în disoluţie, moliciune, vlăguire.
 Atitudinea justă, ca şi atitudinea falsă, se reflectă în maniera justă sau în maniera falsă de a sta în picioare, aşezaţi sau de a merge. 


a. Statul în picioare tensionat


Centrul de greutate este plasat prea sus (un pic exagerat).


 b. Statul în picioare corect. 

Omul îşi menţine centrul de greutate la locul potrivit, el posedă baza sigură care îl leagă, ca printr-o rădăcină, ferm de pământ, îl susţine şi îl lasă să se dezvolte şi să „fie acolo” în mod natural. Într-o asemenea poziţie, ele este în măsură să înfrunte toate furtunile fără să-şi piardă curajul. Cel care posedă Hara nu se clatină atunci când i se aplică o lovitură în spate. Fără Hara el s-ar prăbuşi. Datorită Harei, el este decontractat, deschis lumii şi fără afectare. El poate să aibă atitudinea care corespunde exact naturii sale profunde.

Studiul atitudinilor vicioase, în special al tensiunilor, arată că condiţia unei forme „bune” – adică a unei forme care să corespundă atât exigenţelor lumii cât şi celor ale persoanei – este aceea de a surmonta un anumit egocentrism. Când predomină eul, cel preocupat mereu de dobândirea unei poziţii sigure şi recunoscute în lume, şi care crede că trebuie şi poate să facă totul prin el însuşi, putem fi siguri că persoana nu este ancorată în mijlocul vital. Preocupările lui şi prevenţiile egocentrice îi voalează forţele profunde, de aceea ea nu este niciodată sigură pe ea însăşi şi nu se află niciodată în echilibru veritabil, vertical, fie că este vorba de cel fizic sau de cel psihic. De aceea exerciţiul primar menit să favorizeze forma cea bună, adică atât sănătatea, dezvoltarea psihică cât şi realizarea persoanei, vizează ancorarea omului în centrul său. Acest proces are în vedere ansamblul persoanei, deci şi psihicul.

Omul se află în centrul său atunci când poate să dispună pe deplin de toate organele şi membrele sale, de forţele sale exterioare şi interioare la momentul în care are nevoie de ele, în mod adaptat fiecărei situaţii pentru a servi menţinerea şi înflorirea persoanei sale în totalitate. Termenul „mijloc” desemnează deci o entitate ce merge dincolo de distincţia corp-suflet, păstrând în acelaşi timp sensul concret care se raportează la fizic. În ceea ce ţine de corp, considerat ca mijloc de realizare a persoanei, experienţa arată că omul se află în centrul său, altfel spus vertical, în echilibru, când îşi plasează centrul de greutate la baza torsului(trunchiului). Numai când este linştit „instalat” la baza torsului îi va fi posibil să elimine cele două atitudini care îl fac să treacă pe alături de centrul său: crisparea şi lăsarea în voia soartei. În primul caz el îşi plasează centrul de greutate prea sus; în al doilea caz el se lasă prea mult în jos. Alternanţa acestor două atitudini este caracteristica omului vremii noastre. Dar dacă a învăţat să-şi plaseze centrul de greutate la baza trunchiului, el va găsi acolo sursa unei forţe extraordinare, garanţia unui echilibru de neclătinat şi un teren favorabil dezvoltării de contacte cu celălalt, fără nici o inhibiţie. Aceasta vine din faptul că o atitudine care manifestă o ancorare solidă la baza trunchiului face să dispară predominanţa „micului eu”, pusă în evidenţă de o falsă poziţie a centrului de greutate. O bună poziţie a centrului de greutate constituie de asemenea condiţia fundamentală de deschidere a individului faţa de fiinţa sa esenţială, deschidere indispensabilă progresului pe calea iniţierii la adevăratul sine.

Dobândirea şi menţinerea centrului de greutate în partea de jos a trunchiului este în Extremul Orient nu numai prealabilul existenţei unei forţe, a unei capacităţi manifeste într-un domeniu sau altul, ci este, de asemenea, recunoscută încă de demult ca cea care permite progresarea pe calea interioară. În limba japoneză acest centru se numeşte „Hara”, ceea ce, literalmente, vrea să spună „abdomen” (cf. Hara-kiri). Dar în sens figurat, aceasta înseamnă atitudinea generală a omului care îi permite, dacă este bine ancorat în centrul său vital, să sesizeze o nouă dimensiune care depăşeşte limitele percepţiei sale obişnuite, îl eliberează de sub influenţa eului mereu neliniştit şi îi garantează disponibilitatea – oricare ar fi situaţia  - forţelor şi a capacităţilor care sunt ascunse în ea. Douăzeci şi cinci de ani de experienţă şi de practică pe sute de bolnavi şi de elevi mi-au dovedit că Hara nu era nu privilegiu rezervat Orientului, ci că termenul japonez desemna un fapt cu valoare universală.

În ţările de cultura creştină regăsim Hara ca atitudine conformă în acelaşi timp lumii şi Dumnezeu, clar exprimată prin reprezentările Christosului ca stăpân  al lumii (du Christ comme maitre du monde), în statuile din epoca gotică timpurie; în Orient, el apare în reprezentările statuilor lui Buddha şi ale Bodhisattva.
Afirmarea abdomenului – trebuie înţeles prin aceasta nu o burtă mare, ci faptul de a plasa centrul de greutate la baza trunchiului – se află şi în conştiinţa pe care omul nedeformat de civilizaţie o are în mod cu totul natural despre corpul său. Abdomenul retras, cultul „taliei de viespe”, pieptul bombat sunt caracteristice unei concepţii de viaţă care neagă raportul natural al omului cu forţele pământului, se supune fără discernământ în faţa a tot ce este raţional, şi se ridică de o manieră sacrilegă la o spiritualitate hrănitoare a eului. Aceasta îi permite omului să creadă că poate să „facă” totul prin el însuşi şi el se ridică astfel, încrezut în sine însuşi, dar neacordând nici o încredere forţelor supra personale ale cerului şi ale pământului, la o „falsă poziţie” în care se ratează şi sfârşeşte prin a cădea bolnav, fizic şi psihic. De aceea exerciţiul care are drept obiect conştientizarea şi practica centrului vital îmbracă o importanţă capitală pentru iniţierea sistematică în cale.

Sursa: traducere din volumul : Karlfried Graf Durckheim - Exercices initiatiques dans la Psychotherapie, Ed. le Courrier du Livre, Paris.
Traducerea îmi aparţine, V.J.
Iată încă o carte care ar trebui tradusă în româneşte.
Pentru cei care nu ştiu: există şi o carte anume dedicată centrului Hara, scrisă  de Karlfried Graf Durckheim,  tradusă în româneşte, un "bestseller" pe tema aceasta:
Hara, centrul vital al omului, Editura HERALD
Detalii aici :
https://www.edituraherald.ro/

Deocamdată nu este disponibilă. Merită să  semnalaţi interesul pentru carte. În ideea unei noi ediţii dacă actuala este deja epuizată.