luni, 24 iulie 2017

Jacques Castermane: Scrisoarea Centrului Dürckheim, Mirmande, Franţa - iulie 2017



Jacques Castermane 
„Care este diferenţa între maestru şi discipol?”
Când i-am pus această întrebare,Graf Dürckheim a zâmbit. Vreme cât să-mi dau seama că întrebarea mea îşi avea rădăcina într-o temere. Frică de supunere, de paternalism, de autoritarism. După un moment de linişte mi-a spus: „Diferenţa între cel pe care îl numim maestru şi cel pe care îl numim discipol? Nu este niciuna; amândoi sunt pe acelaşi drum”. Iată-mă liniştit, dar el adăugă: „Da, amândoi sunt pe acelaşi drum: dar la cel pe care îl numim maestru aceasta se vede deja un pic mai mult…”.
Calea este tehnica; tehnica este calea
Pentru cine practică meditaţia, nu există maestru decât prin raport cu cel, cea, care se angajează într-o căutare necondiţionată: trezirea adevăratei sale naturi.
Ce este natura noastră esenţială? Este o imaginaţie pioasă? Este conţinutul unei credinţe? Este o speculaţie metafizică?
Maestru nu propune o învăţătură care utilizează mijloacele gândirii analitice. Învăţătura se sprijină pe faptul că: „Calea este tehnica”. Maestrul nu transmite teorii, ci arată din propriile sale experienţe; fără încetare, el îl încurajează  pe discipol să se exerseze.
În ce priveşte tehnica, aceasta nu este un lucru pe care îl facem (de exemplu, tragem o săgeată). Tehnica este maniera de a fi a persoanei atunci când face acest lucru. De unde această observaţie care are de a face cu ceea numim măiestria: „Un maestru are întotdeauna la nesfârşit timp interior!
Maestre, am o problemă!
Convins că ceea ce numim respiraţie este un fenomen important în practica meditaţiei, profit de o discuţie cu Graf Dürckheim pentru a-i spune că în timpul meditaţiei „Am serioase probleme cu respiraţia”. Râzând, el îmi răspunde „Nu sunt sigur că aveţi probleme cu respiraţia; dar un lucru este sigur, respiraţia are serioase probleme cu dumneavoastră!
Ocazie de a-mi aminti că actul de a respira este o intenţie a fiinţei; o acţiune înnăscută, provenită din adevărata noastră natură şi care nu ţine de resortul eului.
Patruzeci şi cinci de ani mai târziu, în fiecare zi, încă îmi rectific maniera de a practica meditaţia pentru ca respiraţia naturală să se poată realiza. Contemplând simplul vine şi pleacă al suflului, devin eu însumi pe deplin calm.
Jacques Castermane 

Dominique Durand

Nu vă prefaceţi
Cu o cât de puţină luciditate, trebuie să recunoaştem că suntem adesea pe cale să medităm, fără să fim prezenţi acolo. Ne prefacem. Nimeni nu este martor la aceasta, totuşi noi ştim că nu suntem prezenţi, ne trădăm pe noi înşine, sau, mai exact, trădăm ceva care pare mai important decât orice, lăsăm să ne scape „evenimentul prin excelenţă, viaţa…” (Dogen)
În aceste circumstanţe, a ne restabili nu semnifică numai a reveni la momentul prezent, aici şi acum, ci înseamnă a răspunde din toată sinea noastră la acest „impuls de viaţă care pune stăpânire pe noi” (K.G. Dürckheim).
În activitatea meditativă, întoarcerea (demi-tour) operată cu faţa la perete şi ţinuta actualizează o decizie de schimbare de atitudine şi atestă capacitatea noastră de a sesiza sau a ne lăsa sesizaţi de acest impuls despre care vorbeşte Dürckheim.
A asuma pe deplin întoarcerea este o acţiune care angajează responsabilitatea noastră: aceea de a întoarce spatele eficacităţii şi producerii de imagini; nu mai căutăm să ştim pentru ce suntem aşezaţi, nici la ce serveşte aceasta. Ci luăm decizia de a lăsa acţiunea în curs să ne iniţieze, să ne introducă într-un alt tip de activitate. Realizăm astfel că întoarcerea subliniază această trecere de la o funcţionare egocentrică la cea de abandonare activă. De fiecare dată când operăm această întoarcere, putem relua această decizie evitând o ritualizare golită de sens.
La fel de preţioasă este şi ţinuta. A ne restabili în ţinută nu înseamnă a face act de o mai bună poziţie fizică, ci a atesta pe moment că această ţinută ia act de faptul pur şi simplu de a trăi. Este o sesizare imediată a imanenţei faptului de a  trăi. Viaţa ni se întâmplă acolo, degajată de sensul ei moral şi intelectual, ea ţâşneşte uşurată de greutatea lui „la ce bun?”, ţinuta consimte şi încuviinţează.
Când ne străduim să nu ne prefacem, începem să înţelegem şi să gustăm viul care se realizează acolo, în imediat, în instantaneitate. Apoi putem din ce în ce mai puţin să ne îndepărtăm de această realitate. ne obişnuim cu faptul de a deveni discipoli. Discipoli ai cui, a ce? Desigur, ai unui maestru, ai unei învăţături, dar foarte repede, sau poate mai puţin repede, realizăm că avem să ne punem în slujba a ceea ce ne apare ca fiind sursa a ceea ce ne este dat: viaţa.
Într-un eseu recent apărut, Francois Jullien are cutezanţa de „a se întreba dacă în viaţă
nu poate să aibă loc un nou început, fără a recurge la altundeva sau la speranţă” şi dacă este posibil „nu să ne repetăm viaţa, ci să o reluăm şi să începem să existăm cu adevărat”. Nu putem fi decât tulburaţi de această întrebare, care, într-o zi sau alta ne-a incitat să vrem să ne schimbăm viaţa: să ne reconvertim profesional, să căutăm o reînnoire de vitalitate printr-o nouă relaţie de iubire, să navigăm spre noi orizonturi.
Să purtăm atunci această cutezanţă, nu în dezvoltarea filosofică, ci în instantaneitatea atitudinii meditative: să operăm această întoarcere şi să ne aşezăm cu spatele drept.
Dominique Durand

marți, 18 iulie 2017

Intervenţia Adversarului – un exemplu general: drogul


Din seria Criteriile unei autentice experienţe a fiinţei din volumul Dubla origine a omului.
În mod curios, experienţa FIINŢEI nu este niciodată lipsită de apariţia adversarului ei. Peste tot unde se manifestă Fiinţa esenţială, îşi face apariţia şi lumea antagonistă. Adversarul este o putere care contracarează sau distruge viaţa voită de Dumnezeu. Cu cât este mai netă orientarea spre supranatural, cu cât este mai determinat angajamentul omului în slujba acestuia, cu atât mai sigur va găsi el în faţa sa pe adversarul înverşunat să-l îndepărteze de la drumul just. Nu este o legendă pioasă, ci o constatare a experienţei care nu se poate explica logic. De îndată ce un om a primit graţia unei experienţe a FIINŢEI, ceva vine să tulbure, în orele care urmează, starea de beatitudine în care l-a transportat experienţa care îl eliberează şi îl angajează. Nu este vorba de o compensaţie psihologică care face, prin legea echilibrului, ca bucuriei debordante să-i urmeze o depresie sau stării de tristeţe să-i urmeze o exuberanţă pe care circumstanţele nu o justifică. Opoziţia vine din afară. Lovitura îi este dată din exterior: agresiune, veste tristă, ofensă, accident. La aceasta se adaugă redutabila tentaţie de a povesti: „Din preaplinul inimii vorbeşte gura.” Din păcate şi secretul fericit trăieşte din păstrarea lui. Dacă, rupând tăcerea, îl lăsăm în afară, acolo va merge şi binecuvântarea lui.
Un exemplu universal al jocului adversarului este drogul. Nu este o întâmplare faptul că, tocmai la momentul  - şi nu înainte – în care Occidentul, şi mai ales tineretul lui, se deschide pentru prima dată pe scară largă experienţei Fiinţei, adversarul apare brusc şi îi propune drogul. „Iată, poţi să-ţi procuri mult mai uşor impresii minunate. Puţin din acest drog şi le vei obţine fără să-ţi dai nicio osteneală.” Şi tineretul se lasă cuprins de tentaţia de a ajunge fără dificultate la experienţe agreabile în loc să recurgă la munca interioară, adică la efort. Or, tocmai prin efort interior se poate atinge legitim, printr-un proces de transformare, ceea ce drogul promite să ofere cu uşurinţă prin mijloace ilegitime: o lărgire a conştiinţei ordinare care ne face capabili să trăim supranaturalul în plenitudinea  sa eliberatoare şi creatoare.
K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, (Despre dubla origine a omului), Herder, pag. 111-112

joi, 13 iulie 2017

Cărţi scrise de K.G. Durckheim


Cărţi scrise de K.G. Durckheim - inclusiv cuprinsul
preluate dintr-o anexă a cărţii Vom doppelten Ursprung des Menschen
(Despre dubla origine a omului)

I.          Japan und die Kultur der Stille (O. W. Barth-Verlag, Weilheim, 5. Aufl. 1971)
1. Die Stille in Ost und West
Vom Wesen japanischer Übung
3. Die Grundübungen der Stille
4. Bewährung der Stille im Leben
5. Gegenständliche Stille
6. Stille der Verschmelzung
7. Die Prüfung der Stille
8. Ausklang

II.        Im Zeichen der Großen Erfahrung (Scherz-Verlag, 3. Aufl. 1974)
1. Die Haltung zum Leben
Der Ruf aus dem Sein
3. Der Weg in die Reife

marți, 4 iulie 2017

Francis Dekeyser - Scrisoarea nr. 144 de la Bethanie, France




Picioarele bine aşezate pe sol, aşezaţi în bazinul nostru, orientaţi spre cer. 
Această atitudine este liturgică; noi suntem „celebranţi” ai vieţii.



Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
http://www.centrebethanie.org/


Gorze, iulie 2017

Dragi Prieteni,
Şi dacă ar fi suficient să ascultăm…
Este totuşi prima poruncă: „Shema, Israel!” Dar a asculta pe cine? A asculta ce? Aş îndrăzni să spun inaudibilul! Sunetul, zvonul, este domeniul manifestării. Dar în spatele sunetului, în spatele zvonului, sau înaintea sunetului, înaintea zvonului!
A auzi inaudibilul înseamnă a ne conecta la ceea ce nu se manifestă, dar care susţine tot ceea ce se manifestă. Înseamnă a reveni la rădăcina increată a oricărui lucru, şi mai întâi a noastră înşine. Această rădăcină nu este nimic, dar nu este nici „ceva”… Este o calitate, o prezenţă a cărei experienţă o avem toţi. Suntem invitaţi să ne plonjăm acolo: „să ne amintim” de acea sesizare pe care Graf Dürckheim o numeşte experienţa „numinosului”…
„Să ne acordăm timp pentru a ne aminti”…
Aceasta se numeşte „mobilizare de conştiinţă”: este nervul războiului! Toate practicile noastre ar putea fi suprimate, nimeni şi nimic nu ne-ar putea împiedica să punem acest exerciţiu în mijlocul cotidianului nostru. „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor” înseamnă a ne plonja regulat în noi. „Împărăţia cerurilor este în interiorul vostru”, spune Isus.
„În noi”, dar unde anume?
Tocmai acolo unde suntem aici şi acum pe cale de a ne naşte la noi înşine, înrădăcinaţi în pământ şi cer în conştiinţa acestui domeniu de energie pe care îl numim corp. În afara acestei conştiinţe suntem în inconştienţă… Suntem pe cale să murim faţă de noi înşine, imersaţi în mentalul care ne separă de viaţă.
Toate acestea cer să fie practicate!
O uncie de practică valorează cât tone întregi de teorie. „Să ne ridicăm în picioare! Să fim atenţi! În linişte!” rosteşte diaconul la începutul liturghiei. Dar liturghia este o celebrare a vieţii, o manieră de a aduce mulţumire, şi noi suntem invitaţi să o facem „în tot timpul şi în tot locul”. Să lăsăm aceste „să ne ridicăm în picioare, să fim atenţi, în linişte” să răsune în fiecare clipă în cotidianul nostru.
În artele marţiale, este un apel constant de-a lungul antrenamentului. Ni se cere să fim „în gardă” de fiecare dată când „coborâm garda”… Picioarele bine aşezate pe sol, aşezaţi în bazinul nostru, orientaţi spre cer. Această atitudine este liturgică; noi suntem „celebranţi” ai vieţii. Este sarcina noastră: să fim pe fază, să fim acolo! În mod intens acolo! Şi poate că într-o bunã zi vom fi sesizaţi  de liniştea pură a Fiinţei.
Tocmai în această Linişte se dezvăluie identitatea noastră cea mai profundă şi începe cu adevărat a doua noastră naştere.
Cu toată prietenia mea în Christos,
Pe curând,
Părintele Francis

Originalul în franceză aici: http://www.centre-bethanie.org/compression/lettre_bethanie_144.pdf

duminică, 2 iulie 2017

Experienta Fiinţei - câteva exemple



1. O experienţă a unui om din zilele noastre: 
Vã invit sã cititi un articol din Formula AS nr. 1270 din iunie 2017
Minunea de la miezul noptii
http://www.formula-as.ro/2017/1270/asul-de-inima-45/minunea-de-la-miezul-noptii-22412
Este o relatare a unei experiente trăite de un om din zilele noastre,
experientã despre care vorbeste în primul rând K.G. Durckheim ca fiind o Experientã a Fiintei, cea care marcheazã, dacã este luatã în serios, un punct de cotiturã în viata respectivului,
si care înseamnã un nou început... al unei vieti cu SENS,
al unei vieti ancorate Altundeva, într-o Realitate mai mare cu care suntem uniţi în profunzimea noastră.
Iatã de ce scriam eu aici despre "realitatea acestei Realitãti mai mari",
care "ne face semne", în unele situatii la limitã uneori, dar nu numai atunci.
2. Experienţa convertirii Mitropolitului Antonie de Suroj aici: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Acest_om_sfant_Mitropolitul_Antonie.htm
Pentru mine Dumnezeu este o realitate, spunea mereu "Acest om sfânt".
3. Experienţa trăită de Alfred Tennyson, de altă natură, menţionată în cartea lui Rudolf Otto, Despre sacru aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alfred_Tennyson.htm

4. Experienţa trăită de André Frossard relatată în cartea Dumnezeu există, eu l-am întâlnit.
Fragmentul respectiv poate fi citit aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Andre%20Frossard%20-%20Dumnezeu%20exista.htm 
5. Rudolf Otto despre numinos aici:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Rudolf_Otto_SACRUL.htm
Iatã de ce spun eu cã este actual K.G. Durckheim...

Si cã pentru noi, cei de acum si de aici, sunt cãrtile lui...
Pentru a recunoaste aceste experiente pretioase în prezent sau în trecutul nostru
si a le aprecia drept ceea ce sunt: o invitatie la maturitate, deci un început de drum.
Petru a nu pierde aceste ore astrale ale vietii.
Si mai ales pentru a nu pune VINUL CEL NOU în BURDUFURI VECHI si a risipi astfel minunea trãitã.

luni, 12 iunie 2017

Jean Gebser - Imaginea omului şi conştiinţa - finalizat!


Un text fundamental si mai mult decât  actual din opera unui gânditor strălucit despre Povestea noastrã mai mare, Povestea Umanitãtii în evolutie, adicã  evolutia constiintei umane: nivelul arhaic, magic, mitic, mental (cel actual) si nivelul integral.
Conferinţă susţinută în  anul 1965

Jean Gebser (1905-1973) Mai multe detalii despre autor aici
http://www.gebser.org/jean-gebser/
Fiecare crede că are în sine o imagine a omului. Dar, de fapt, ce este omul? Nimeni până acum nu a putut răspunde acestei întrebări. Şi totuşi: în primul rând, omul este mult mai mult decât ceea ce crede sau vede cineva. În al doilea rând, ele este mult mai complex decât se presupune în mod obişnuit. Omul este deci sub-estimat, ceea ce se explică prin dezvoltarea mentalului său şi prin întrebuinţarea unilaterală a gândirii raţionale percepută ca singurul instrument care îi permite să dea formă vieţii sale şi să o stăpânească. O întoarcere în urmă ne permite să schiţăm o imagine a omului mai bogată şi mai complexă. 

duminică, 11 iunie 2017

Jacques Castermane - Să trecem de la „a ne servi de meditaţie” la „a o servi”

 Scrisoarea de informare - iunie 2017 
Atunci când, la începutul unui sejur la Centrul Dürckheim, întreb persoanele prezente dacă, eventual, practică deja exerciţiul meditaţiei, răspunsurile sunt variate.

Cu toate acestea, printre cele şi cei care practică deja o formă de meditaţie, aceste răspunsuri arată mai ales că, în majoritatea cazurilor, ele/ei se servesc de meditaţie pentru a obţine un scop pre-meditat. Motivaţiile sunt numeroase şi diverse: a învinge insomnia…a face faţă stresului din mediul întreprinderii… a-şi lărgi capacităţile mentale… a spera vindecarea de o maladie sau alta sau a scăpa de cancer… sau acea speranţă oleacă imatură şi iluzorie rezumată în această formulă tendinţă: „doar fericire şi atât”.

Dacă meditaţia devine pre-meditaţie este pentru că, în cultura noastră occidentală, nu putem gândi omul altfel decât în raport cu conştiinţa sa despre lucruri. Or, de 25 de secole, în Orient şi în Extremul Orient, exerciţiul meditaţiei are drept sens faptul de a se percepe şi de a percepe lumea prin intermediul conştiinţei interioare, conştiinţa senzitivă care este anterioară  conştiinţei care obiectivează şi face din toate… un obiect. Or, meditaţia deplinei atenţii se numeşte: meditaţie fără obiect.

Cunosc bine pericolul de a ne servi de meditaţie pentru a răspunde dorinţelor conştiinţei-ego. A medita pentru a ne garanta nevoia de securitate, de a ne asigura confortul, de a ne asigura dorinţa de permanenţă şi alte speranţe deşarte.

Meditaţia atenţiei depline învăţată la Centru invită persoana în căutare la o ruptură de ego; ruptură de maniera noastră obişnuită de a fi; ruptură de maniera noastră obişnuită de a gândi.

Cei peste 40 de ani de practică a meditaţiei atenţiei depline mă provoacă să spun celor care se angajează pe acest drum de exerciţiu şi experienţă:

”Nu vă serviţi de meditaţie… serviţi-o!”


A practica fără scop nu înseamnă fără efecte. Dar aceste efecte nu au nici o legătură cu dorinţele „eului”, acea parte superficială din noi înşine care nu este adevăratul nostru punct de sprijin în existenţă.

Numai servind meditaţia persoana care meditează se strecoară la un nivel de a fi a ei însăşi care este altul decât egoul; zenul îl numeşte adevărata natură a fiinţei umane, Dürckheim o numeşte propria noastră esenţă.

Adevărata noastră natură este domeniul calmului fundamental, a liniştii interioare, a echilibrului interior; calităţi de a fi pe care nu le putem construi prin exerciţii.
Retragerile şi sesshin pe care vi le propunem în această vară vor avea drept temă:
”Nu vă serviţi de meditaţie… serviţi-o!” Astfel făcând, „Meditaţia atenţiei depline favorizează întâlnirea cu noi înşine într-un mod până atunci refulat sau necunoscut” (K.G. Dürckheim).
Jacques Castermane
Director al Centrului Dürckheim, France, Mirmande
Site:http://www.centre-durckheim.com/index.html
Programul centrului pe 2017 aici: http://www.centre-durckheim.com/Programme2017b.pdf

vineri, 9 iunie 2017

Maestrul interior - Centrul: FIINŢA prezentă în om


Realitatea veritabilă, esenţială pentru că este nucleul activ în orice lucru, centrul primar şi absolut a tot ceea ce este viu, este FIINŢA divină, prezentă în el pentru a se manifesta într-o formă, unică de fiecare dată. Diversitatea existenţelor în această lume face ca FIINŢA să apară în multitudinea formelor individuale. Imaginea interioară a fiecăreia din structurile care se formează, în condiţiile spaţio-temporale, este în acelaşi timp calea interioară dată. Este legea devenirii ei, potrivit căreia, printr-o succesiune precisă de etape şi de nivele, ea să se dezvolte, să înflorească şi să piară, purtându-şi fructul în timp ce moare: germenul unei noi deveniri. Această cale interioară este, la fiecare fiinţă vie, nucleul activ dat al existenţei sale. Omul, fiinţă conştientă, este în adevăratul lui centru atunci când i s-a deschis şi şi-a recunoscut calea sa interioară ca adevărul lui original şi obligaţia sa esenţială. Când a devenit capabil să urmeze această cale şi când un ecart faţă de cale trezeşte conştiinţa Fiinţei sale, adică devine conştient de vocea maestrului interior. Omul este, prin urmare, în centrul său abia atunci când se află definitiv pe Cale.

vineri, 26 mai 2017

Maestrul interior - Calea spre Centru


 Traducere din cartea lui K.G. Dürckheim,  Der Ruf nach dem Meister.
Când aceasta este situaţia – autorul se referă la capitolul anterior, intitulat Centrul: FIINŢA prezentă în om (tradus ulterior aici)– şi când omul se află în centrul său, când ansamblul atitudinii sale permite exprimarea crescândă a FIINŢEI TRANSCENDENTE în conştiinţa sa, el este atunci pe Cale, pe calea pe care i-a deschis-o experienţa FIINŢEI, Calea iniţierii şi a individuaţiei. Este Calea care pleacă de la experienţa FIINŢEI şi unde, prin iniţiere, formare şi fuziune progresivă, omul înaintează urmând pas cu pas etapele prescrise, afară din existenţa superficială a conştiinţei sale naturale, spre conştiinţa sa profundă unde, prezentă şi activă, Fiinţa sa esenţială, adică FIINŢA supranaturală care trăieşte în el, poate să se dezvolte acolo.
Această Cale se deschide printr-o experienţă,  care înseamnă „întoarcere” (Umkehr), o cotitură radicală, o schimbare de orientare fundamentală. Începând de aici, nu mai este vorba în final de om, ci de Fiinţa Divină pentru ca aceasta să poată păşi pas cu pas în conştiinţa interioară a omului şi omul să devină treptat un mediu individual şi personal pentru manifestarea Ei. Intrarea Fiinţei Divine în existenţa umană, adică primirea Fiinţei transumane în Sinele uman, începe printr-un eveniment eliberator, creează un angajament fără întoarcere şi cere o neîncetată „murire”. Împlinirea finală pe care o promite nu se realizează decât în măsura în care, într-un proces fără sfârşit de transformare, omul descoperă, simte şi îşi recunoaşte centrul său. Această metamorfoză se produce prin trei mijloace: experienţa, înţelegerea ei şi exerciţiul.

sâmbătă, 13 mai 2017

Francis Dekeyser - Scrisoarea de la Bethanie, mai 2017


...abia pornind de la ceea ce este viata pot eu începe a trăi cu adevărat... 
Gorze, mai 2017
Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale
si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France,
centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann
http://www.centrebethanie.org/


Dragi Prieteni,
A fost odată… un tânăr torent… Un tânăr şi frumos torent, maiestuos şi puternic, care venea dintr-un izvor adânc şi pur. Acest tânăr torent a ajuns la marginea unui imens deşert, şi acolo a fost absorbit de nisipurile arzătoare şi a dispărut… Deşi şi-ar fi dorit să ajungă la cealaltă margine a deşertului! Dar cu cât se avânta mai mult, cu atât se afunda mai mult… După mulţi ani, epuizat, a sfârşit prin a renunţa.
Nemaifiind acaparat de această căutare a „celuilalt ţărm”, el a început să se abandoneze pur şi simplu tandrelor şi blândelor mângâieri ale prietenului său, soarele. Încet-încet simţea că ceva se schimbă în el… o fluiditate… o uşurinţă… un abur… da! Devenea un abur şi fiecare din picăturile lui scânteia ca un diamant de lumină… A simţit apoi cum prietenul său vântul, care se amuza de uşurinţa  lui, îl invită să-şi danseze viaţa în ritmul Marii Vieţi: el a învăţat să cânte lumii fericirea sa şi bucuria sa infinită… de a fi!

joi, 4 mai 2017

Jacques Castermane - Newsletter mai 2017. Cum să medităm? Pentru ce să medităm?

Centre Dürckheim, France
Scrisoare de informare nr. 127 din mai 2017 

Jacques Castermane

Cum să medităm?
În anii 1960 am căutat bineînţeles răspunsul la această întrebare în câteva cărţi care aveau ca temă Zenul. Dar adevăratul răspuns la această chestiune, cum să medităm, mi-a fost dat în micul birou al lui Graf Dürckheim cu prilejul primului meu sejur în Pădurea Neagră în 1967. Nu, aşa ca în cărţi, cu ajutorul cuvintelor-idei, ci în realizarea a ceea ce un maestru Zen numeşte cuvânt-eveniment: „Iată, cum acum suferiţi de o serioasă durere de genunchi, aşezaţi-vă pe partea din faţă a scaunului… cu spatele drept… în ţinuta cea mai justă pentru o fiinţă umană, nici crispat nici deformat şi, în absoluta imobilitate a corpului viu, corpul care sunteţi (Leib), exersaţi deplina atenţie (Achtsamkeit) pe [ritmul] du-te-vino care este respiraţia”.
Calea este tehnica; tehnica este Calea. Fără discursuri, fără teorie. Cum să medităm? Practicând meditaţia! Aceasta nu are nimic extraordinar. Copilaşul de un an, fie că este născut în Extremul-Orient sau în Occident, nu are nevoie de explicaţii pentru a face primii lui paşi; copilaşul învaţă să meargă… mergând.
Pentru ce să medităm?
Când l-am întrebat pe Graf Dürckheim „Puteţi să-mi daţi un bun motiv pentru a medita în fiecare zi?”, el mi-a răspuns: „Da, pentru că este momentul…!
Acest răspuns este în totală opoziţie cu multitudinea de motive de a practica propuse în cărţile care prezintă meditaţia de deplină conştienţă (Mindfulness Meditation). Meditaţia ca să învingeţi insomnia! Meditaţi pentru a vă extinde capacităţile mentale! Meditaţi pentru a suporta stresul din întreprinderea voastră.
Printre aceste scopuri, există unul care m-a lăsat perplex: „Corpul de Marine (USA) efectuează cercetări pentru a vedea dacă practica meditaţiei conştienţei depline poate să amelioreze performanţele trupelor!”
„A medita pentru că este timpul!” Aceasta înseamnă că este vorba de o practică fără scop, fără pre-meditare, fără intenţie dinainte, fără previziuni, fără calcul de mici beneficii dorite de ego. Zazen este o practică meditativă care nu se sprijină nici pe spiritul de achiziţionare, nici pe spiritul de performanţă.
Dar în acest caz, la ce bun să medităm? Tocmai practicând fără scop, timp de 40 de ani, eu fac experienţa faptului că meditaţia atenţiei depline nu este fără efecte.
Printre aceste efecte există o experienţă decisivă care a  schimbat maniera mea de a fi în lume. Este trecerea de la ideea iluzorie „Eu am un corp” la experienţa că „Eu sunt corp”.
Noi ar trebui să ne permitem o bizarerie gramaticală şi să scriem: „EuSuntCorp” fără spaţii; pentru că nu există nici distanţă, nici ecart de timp între ceea ce numim „Eu”, ceea ce numim „Sunt” şi ceea ce numim „Corp”. Aceste trei evenimente sunt inseparabile, aşa cum „căldura este inseparabilă de apa caldă”[1]
Experienţă decisivă? Da!
Revelaţie experimentală  că mentalul (mindfull înseamnă a avea cunoştinţă „de” sau a fi conştient „de”) este domeniul agitaţiei, al neliniştii latente, al stresului, al acestei stări de a fi angoasat care conduce la burn-out şi la depresie.
Revelaţie experimentală că EuSuntCorp, corpul care în acest moment inspiră  (şi eu nu am nici o legătură cu aceasta) este domeniul calmului interior, domeniul încrederii necondiţionate, domeniul păcii interioare.
Orice persoană care este atrasă de cuvântul „meditaţie” trebuie să ştie că, contrar ideilor primite, cuvintele atenţie şi conştienţă (conscience, care înseamnă şi conştiinţă) nu sunt echivalente.
Acesta va fi obiectul viitoarei noastre scrisori.
Jacques Castermane
Originalul scrisorii şi programul actual oferit de Centru pe site—ul centrului aici:
http://www.centre-durckheim.com/index.html
Traducerea în româneşte îmi aparţine, V.J.

[1] Georges Brunon: „Le geste createur et l’Aikido”, ed. Savoir Etre

miercuri, 26 aprilie 2017

A medita – pentru ce şi cum ? (1)


Traducere din volumul: Meditieren – wozu und wie?  de K.G. Durckheim 
Cuvânt înainte
Această carte gravitează pe calea îngustă din jurul unei unice chestiuni: chestiunea accesului la experienţa FIINŢEI supranaturale, divine, experienţă pe care se sprijină orice sentiment religios viu şi fără de care viaţa oricărei religii moare. Mai sus şi mai jos, la dreapta şi la stânga acestei cărări înguste sunt munţi de probleme şi hăuri de întrebări nerezolvate, de ordin uman în general, de natură psihologică şi teologică în special, care nu vor fi aprofundate aici. Este vorba aici doar de accesul la Experienţa Celui cu Totul Altul, a transcendenţei, şi anume a Transcendenţei imanente din noi, şi despre o Transformare, care este tocmai sensul acestei Experienţe: ca promisiune şi ca sarcină de realizat.
Aşa încât, această carte îi va atinge, prin forţa lucrurilor, numai pe aceia pe care acest cu Totul Altul i-a atins, fie printr-o mare experienţă, fie printr-un scurt contact cu Fiinţa, fie pur şi simplu printr-un presentiment sau o aspiraţie.
Todtmoos-Rütte, martie 1976
Karlfried Graf Dürckheim

vineri, 21 aprilie 2017

Cărţi în pregătire - o postare care nu anuntă nici o apariţie...


          Mai degrabă este o idee, un apel eventual, o informare la zi... Am văzut că sunt multe                   afişări pentru eticheta "Cărţi în pregătire". Postarea de faţă este răspunsul.
Sunt în căutare de editură interesată să publice următoarele două (sau trei sau mai multe) cărţi, ambele foarte utile si cu caracter de practică. Sunt deja traduse de mine într-o primă formă brută.

duminică, 16 aprilie 2017

Un mesaj de Pasti 2017 plin de miez si de sens, de actualitate pentrul omul zilelor noastre - Francis Dekayser


Francis Dekeyser este preot ortodox, instructor de arte martiale si preşedinte al centrului spiritual Bethanie, France, centru fondat de părintele Alphonse şi Rachel Goettmann.
 Scrisoarea de primăvară 
„Mă nasc, mă nasc, mă nasc împreună cu tot ceea ce este aici în curs de naştere, sunt unit cu creşterea, cu împrejurimile surde a tot ceea ce mă înconjoară şi care mişună şi se propagă în umiditate dense, ca tigri şi ca îngheţuri… Fac parte din fecunditate şi voi creşte în timp ce cresc vieţile." (Pablo Neruda)
Primăvara, suflurile Cerului şi ale Pământului se unesc din nou şi se îmbrăţişează într-o mişcare ascensională.
Primăvara este caracterizată de trezirea naturii. Omul, parte integrantă a acestei naturi, se trezeşte şi el.
El resimte nevoia de a  se degaja din somnul iernii…
În miezul copacilor urcă seva, corpul se redresează spre lumină.
Este timpul să ne mişcăm, să umblăm, să ne deplasăm, să dansăm, să iubim, să ne întindem, să ne deschidem, să ne desfăşurăm!
Este important să intrăm din nou în mobilitate pentru a ne elibera de sub influenţa hibernală.

marți, 14 februarie 2017

Jacques Castermane – Newsletter februarie 2017- Întrebări şi răspunsuri


Jacques Castermane

Ce m-a învăţat meditaţia de atenţie deplină?
Să recunosc un nivel de a fi despre care nimeni, înainte de a-l întâlni pe Graf Dürckheim, nu mi-a vorbit. Încă de la sosirea mea în Pădurea Neagră, unde urma să trăiesc timp de cinci ani de zile şi unde mă voi întoarce apoi în fiecare lună timp de mai bine de cincisprezece ani, el mi-a spus şi repetat: „Mă interesează fiinţa umană în profunzimea sa, în fiinţa sa esenţială. Omul este chemat să descopere în el însuşi această fiinţă esenţială care transpare în anumite experienţe”.

Ce este „aceasta”, fiinţa esenţială?
Iată răspunsul pe care mi l-a dat el la această întrebare pe care nu am întârziat să i-o pun:
Nu puteţi pune această întrebare: ce este „aceasta”, fiinţa esenţială; pentru că nu este o „aceasta”. Dar fiecare om are şansa de a trăi o experienţă în cursul căreia el se simte ca fiind cel care este în fond; maeştrii Zen vorbesc despre adevărata natură a fiinţei umane.
Atunci când omul se închide într-o cochilie, desemnată peste tot ca fiind ego-ul, el suferă de acea maladie care îi este proprie: angoasa şi stările care o însoţesc (îngrijorări, nelinişte latentă, frică subterană, agitaţie).

Puteţi spune ceva despre această experienţă?
Fiecare poate să recunoască momente de bucurie care alternează cu momente de tristeţe; o stare de a fi încrezător care alternează cu o stare de a fi temători. Este tipic ego-ului (indisociabil de mental) să fie supus acestor mişcări pendulare: calm / agitat ; răbdător / nerăbdător ; alert / indolent ; liniştit / enervat. Lista acestor dispoziţii variabile este lungă. La cele două capete se află, de o parte, depresia şi, de cealaltă, burn-out -ul .
În acelaşi timp, multe femei, bărbaţi, tineri, vârstnici recunosc că li s-a întâmplat să fie purtaţi, sesizaţi, cuprinşi, fie şi numai pentru o clipă, de o trăire interioară de o calitate neobişnuită! Un calm interior, care nu este simplul contrariu al agitaţiei; o linişte interioară, care nu este contrariul zgomotului; o pace interioară care nu este contrariul agitaţiei mentale.
Cine ar îndrăzni să spună că el nu a cunoscut niciodată aceste momente în cursul cărora, fără nici un motiv, a plonjat într-o atmosferă interioară stranie şi, în acelaşi timp, familiară. Familiară pentru că ea ne aminteşte de copilăria noastră timpurie. Unul dintre copiii mei, trebuie să fi avut vreo patru ani, îmi spunea: „Păcat, tata, că nu mă mai simt cu totul „rotund” ca atunci când eram mic”! El recunoştea că nu mai trăia fiind una cu adevărata sa natură, într-o stare de a fi esenţialmente acolo. Jung are dreptate: „Prima jumătate a vieţii constă în a cădea într-o groapă; cealaltă jumătate constă în a ieşi din ea!

Aceste experienţe sunt ele scopul meditaţiei?
Nu. Exerciţiul meditaţiei pregăteşte condiţiile care permit şi favorizează trezirea la adevărata noastră natură. Şi, astfel, să ajungem să trăim în lumea care este a noastră astăzi (fără a aştepta ca ea să se schimbe), sprijinindu-ne pe adevăratul nostru punct de susţinere: fiinţa noastră esenţială, domeniu al calmului, al încrederii, al echilibrului interior.

luni, 23 ianuarie 2017

Maria Hippius Gräfin Dürckheim: Iniţiere şi individuaţie



Iniţierea trebuie să fie urmată de Individuaţie.

Atunci începe adevărata muncă.

Iniţiaţi există mulţi astăzi,

dar ei nu trag nici o concluzie de aici,

din faptul că o altă uşă li s-a deschis.
Adevărata muncă este munca de individuare a omului.

Dr. Maria Hippius Gräfin Dürckheim (1909-2003)

analistă jungiană,
dr. Maria Hippius

tovarăşa de Cale şi de viaţă a lui K.G. Dürckheim,

”Marea Doamnă a psihologiei abisale germane”(cum o numesc psihoterapeutii  formaţi la centrul de la Todtmoss-Rütte).

Cândva, într-un viitor nu foarte apropiat, este posibil să traduc întreaga dizertaţie a dr. Maria Hippius -Iniţiere şi individuaţie - din volumul consacrat împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui K.G. Durckheim, volum intitulat:Der Mensch als Zeuge des Undendlichen.
Volum editat de Josef Robrecht, Maria Hippius-Grafin Durckheim şi Thomas Arzt, publicat în 1996, Verlag NOVALIS. Foarte interesante toate dizertaţiile.

Nu mai puţin interesante sunt cele din volumul Transzendenz als Erfahrung. Beitrag und Widerhall. Festschrift zum 70. Geburstag von Graf Durckheim,  Otto Wilhelm Barth-Verlag Weilheim/OBB., 1966.

Un site foarte interesant cu informaţii la zi despre activitatea continuatorilor formaţi la Centrul de întâlniri şi formare în psihologie existenţială de la  Rutte-Todtmoos este site-ul lui Dr. Dr. Josef Robrecht aici: http://www.psychotherapie-schwarzwald.de/

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Cele cinci feluri de Zen (Autor: Hakuum Yasutami)


Din expunerea maestrului Zen Hakuum Yasutami – din aceeaşi carte (Pisica minunată)

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Sensul Zenului (continuare 2) - A acţiona pornind de la fiinţă


A acţiona fără a acţiona nu înseamnă  a nu face nimic. Este o acţiune puternică care se naşte spontan dintr-o stare în care persoana a devenit transparentă fiinţei sale profunde. Este starea în care eul se retrage, în loc să introducă o separaţie între natura sa esenţială şi lume, substituind forţa sa cu cea care vine din fiinţa sa profundă.

miercuri, 4 ianuarie 2017

Sensul Zenului (continuare 1) - Exerciţiul mijlocului just


...mijlocul just este acea stare senină şi imperturbabilă în care tot ceea ce fiinţa umană face sau renunţă să facă se raportează la destinul său.

duminică, 1 ianuarie 2017

Sensul Zenului


Sensul exerciţiilor. Satori – noua naştere – începutul căii.

Care este principalul scop al Zenului? Naşterea din nou şi transformarea persoanei umane plecând de la experienţa Fiinţei. Zenul ne învaţă calea de eliberare a naturii noastre profunde afară din lanţurile unui eu dependent de lume. Această învăţătură nu utilizează mijloacele unei gândiri analitice, discursive, nici nu ia forma unei credinţe dogmatice sau ale unei metafizici speculative, ci se prezintă ca o cale de experienţă şi de exerciţiu.