...mijlocul just este acea stare senină şi imperturbabilă în care tot ceea ce fiinţa umană face sau renunţă să facă se raportează la destinul său.
Continuare de aici:http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2017/01/sensul-zenului.html
Fie că este vorba de tirul cu arcul, de aruncarea suliţei, de scrimă, de luptă, în pictură sau pur şi simplu în „poziţia aşezată”, progresul într-un anumit exerciţiu depinde întotdeauna de capacitatea practicantului de a afla atitudinea bună, adică a intra în mijlocul just al său. Puţine sunt textele japoneze care vorbesc explicit despre acest mijloc. Este cvasi superfluu să fie evocat din moment ce este atât de evident că el este condiţia prealabilă pentru tot restul. Orice exerciţiu practic nu are sens decât dacă acest mijloc este atins. Căci el este, nici mai mult şi nici mai puţin, acea stare generală a corpului şi a psihicului care îi permit omului să devină transparent pentru Fiinţa prezentă în natura sa profundă, şi care îl face capabil să o exprime în lume.
Aceasta înseamnă că mijlocul just este acea stare senină şi imperturbabilă în care tot ceea ce fiinţa umană face sau renunţă să facă se raportează la destinul său. Japonezul numeşte acest mijloc „HARA”. Cel care şi-a întărit Hara este în starea justă. În sens propriu, Hara înseamnă „abdomen” şi în sens figurat centru de greutate în mijlocul just. Din punct de vedere fizic, acest centru se află în partea inferioară a trunchiului (koshi). Este clar perceptibil în mijlocul abdomenului (tanden), puţin mai jos de ombilic şi se recunoaşte după o senzaţie de fermitate în tot „spaţiul inferior”, cuprinzând coloana vertebrală începând de la care se înalţă forma justă, cât şi abdomenul inferior spre care persoana trebuie să-şi orienteze în mod constant atitudinea de „a lăsa liber”(nu am găsit un termen strict adecvat în româneşte – în franceză: lacher-prise, în engleză: to let go, în germană: loslassen). Cu toate acestea, ceea ce este descris aici în termeni cvasi „fizici” nu desemnează ceva veritabil corporal, ci gestul just. Căci corpul persoanei vii nu poate fi considerat ca un corp fizic separat de psihismul său, ci numai ca un ansamblu de gesturi prin care persoana se trăieşte ca subiect individual, se interiorizează, se exteriorizează, şi îşi locuieşte corpul de o manieră justă sau injustă. Tot aşa, centrul de greutate just nu este un punct fizic, ci acea stare centrată a atitudinii în general, care permite transparenţa. La începutul fiecărui exerciţiu, mijlocul este „mijlocul pământului”, adică înrădăcinarea în unitatea originală a vieţii care înainte, în timpul şi după fiecare luare la cunoştinţă, poartă, eliberează şi reînnoieşte fundamental persoana, şi o lasă să-şi găsească progresiv forma sa.
Fiinţa umană poate să-şi caute punctul de sprijin în locul prost. Adică acolo unde este centrată pe eul său, preocupat de securitate, de consideraţie şi de autonomie, în separaţie. În acest caz, centrul să de greutate se va situa „prea sus”.A găsi centrul de greutate just şi a se elibera de predominanţa eului revin în final la acelaşi lucru.
....
...
Hara este într-un fel liniuţa de unire dintre fiinţa supraterestră şi existenţa biografică, între trăirea unităţii originare şi mărturia ei puternică în lume. De aceea dezvoltarea, consolidarea şi activarea Harei sunt aspecte esenţiale ale practicii Zen.
Traducere din Introducerea cărţii K.G. Durckheim - Merveilleux chat et autres recits Zen, Le Courrier du Livre, Paris
În original: Wunderbare Katze und andere Zen-Texte; Herder Verlag
Traducerea în româneşte îmi aparţine, V.J.
