miercuri, 26 aprilie 2017

A medita – pentru ce şi cum ? (1)


Traducere din volumul: Meditieren – wozu und wie?  de K.G. Durckheim 
Cuvânt înainte
Această carte gravitează pe calea îngustă din jurul unei unice chestiuni: chestiunea accesului la experienţa FIINŢEI supranaturale, divine, experienţă pe care se sprijină orice sentiment religios viu şi fără de care viaţa oricărei religii moare. Mai sus şi mai jos, la dreapta şi la stânga acestei cărări înguste sunt munţi de probleme şi hăuri de întrebări nerezolvate, de ordin uman în general, de natură psihologică şi teologică în special, care nu vor fi aprofundate aici. Este vorba aici doar de accesul la Experienţa Celui cu Totul Altul, a transcendenţei, şi anume a Transcendenţei imanente din noi, şi despre o Transformare, care este tocmai sensul acestei Experienţe: ca promisiune şi ca sarcină de realizat.
Aşa încât, această carte îi va atinge, prin forţa lucrurilor, numai pe aceia pe care acest cu Totul Altul i-a atins, fie printr-o mare experienţă, fie printr-un scurt contact cu Fiinţa, fie pur şi simplu printr-un presentiment sau o aspiraţie.
Todtmoos-Rütte, martie 1976
Karlfried Graf Dürckheim

De la timpurile moderne la era cea nouă
  1. Suferinţa esenţială
Apelul la meditaţie dezvăluie o triplă problemă: universală, istorică, personală.
Problema universală priveşte suferinţa care îl invadează pe om când adaptarea lui la lume a devenit atât de totală încât Fiinţa esenţială ajunge la un impas.
Problema istorică se raportează la neliniştea timpului nostru. Când întreaga viaţă este polarizată (aşa cum este cazul astăzi) pe stăpânirea cunoaşterii raţionale, a tehnicii şi a organizării, o angoasă esenţială atinge nucleul omului, individualitatea sa creatoare, insesizabilă raţiunii.
În sfârşit, ajuns la o anumită etapă a dezvoltării sale individuale, omul se află în faţa propriei sale probleme. Este momentul în care descoperă că prizonieratul său total, în mijlocul vieţii condiţionate de timp şi spaţiu, sufocă în el Fiinţa esenţială, absolută, care este dincolo de spaţio-temporal. Problema universală şi problema istorică devin aici suferinţă personală.
Apelul la meditaţie corespunde unei  întoarceri indispensabile din această triplă suferinţă. Astfel înţeleasă, ea este o cale de eliberare din această suferinţă. Totuşi, singurii atinşi de problema universală, în relativitatea ei istorică contemporană, sunt oamenii copţi de experienţa unei nevoi venite din Fiinţa lor esenţială. Este vorba cu siguranţă de o mică parte din omenire.
Pentru ca fructul oricărui travaliu meditativ să ajungă la maturitate, trebuie ca meditantul să fie capabil să răspundă la două întrebări: Pentru ce să mediteze? şi Cum să mediteze? Trebuie să distingă clar scopul meditaţiei şi să reia cunoştinţă în fiecare zi de acest scop. Şi, printr-un exerciţiu perseverent, are nevoie să stăpânească o tehnică, să facă din ea o a doua natură, care să-i devină atât de instinctivă ca şi respiraţia. 
A MEDITA: A PRACTICA NECONTENIT

  1. A medita: exerciţiu iniţiatic
Meditaţia, sub această etichetă se pot înţelege şi practica multe lucruri: exerciţii de linişte şi de liniştire, sau meditaţia, exerciţiu de reculegere şi de interiorizare menit să pătrundă conţinutul profund al unui text sau al unei imagini sacre. Se poate medita pentru a reanima şi regenera credinţa tradiţională. Toate acestea sunt, fără nici o îndoială, bune. Dar meditaţia poate şi trebuie să fie cu totul altceva: instrumentul unei străpungeri spre Fiinţa esenţială. Sensul meditaţiei este atunci cel al unui exerciţiu iniţiatic.
Initiare înseamnă: a deschide poarta misterului. Misterul care suntem noi înşine în FIINŢA ESENŢIALĂ. Fiinţa esenţială este modalitatea prin care VIAŢA divină, supranaturală, este prezentă în noi şi în toate lucrurile şi care doreşte să ia formă în noi şi prin noi în lume. fiinţa esenţială nu este o simplă idee, un simplu obiect de credinţă pioasă, nici produsul unei imaginaţii pioase, ci este conţinutul unei experienţe, şi anume al unei experienţe care nu are doar o valenţă empirică, ci şi un caracter de revelaţie.
Fiinţa esenţială, cea cu care exerciţiul iniţiatic şi viaţa iniţiatică caută unitatea, nu este „ceva” pe care omul să-l poată găsi ca pe un lucru. Ea este, ca orice transcendenţă, dincolo de sesizabil. Cu toate experienţele, al căror caracter supranatural şi forţă transformatoare fac să se presimtă ceea ce numim Fiinţa esenţială, aceasta în sine rămâne un mister, un mister care se retrage complet şi intră în tăcere atunci când căutăm să-l sesizăm. Orice credinţă religioasă presupune o atitudine de abandonare a inimii în care misterul vorbeşte pentru că nu încercăm să-l descifrăm. A ne uni cu Fiinţa esenţială înseamnă a ne uni cu acest mister. Numai omul capabil să suporte ca lumea în care el trăieşte să dispară într-o noapte a conştiinţei sale are şansa să fie atins de lumina marelui mister. Până la a trece pragul acestei experienţe drumul este lung: contactele sau experienţele FIINŢEI ale căror forţă îl bulversează pe om şi îl transformă pe moment nu trebuie să ne facă să ne iluzionăm aici: ele sunt doar un mic pas pe Marele Drum.
Meditaţia, ca exerciţiu iniţiatic, ca exerciţiu care vizează străpungerea spre Fiinţa esenţială şi spre o viaţă care să-i permită să ia formă în lume, este singura despre care va fi vorba aici. Meditaţia şi viaţa meditativă sunt răspunsul ascultător la marele „metanoite”. Căci „metanoite” înseamnă mai mult decât trecerea de la o existenţă egocentrică la o viaţă altruistă, doveditoare de iubire. Ea presupune eliberarea dintr-o existenţă orientată exclusiv spre necesităţile, cerinţele şi frumuseţea lumii profane în libertatea unei vieţi care este orientată exclusiv spre manifestarea FIINŢEI divine.
Străpungerea spre Fiinţa esenţială, datorită unei experienţe primite cu seriozitate, este evenimentul capital al epocii noastre, cel prin care era nouă ia locul timpurilor moderne. A sosit timpul în care omul nu mai resimte apelul la o viaţă conformă cerinţei divine ca pe o datorie impusă din afară, ci ca pe împlinirea unei promisiuni deşteptate în el. O viaţă conformă divinului nu este o ideologie care să comporte o alternativă, ci este realizarea adevăratului Sine al omului. Nu toţi au parte de acest eveniment. Cu toate acestea, cei a căror maturitate a atins pragul acestei străpungeri sunt mult mai mulţi decât se crede în obişnuit. Ei reclamă un ghid care să-i conducă spre realizarea Sinelui.
Odată cu progresul evoluţiei iniţiatice, s-a produs şi o revoluţie totală a conştiinţei realului. Ea priveşte relaţia dintre micimea şi finitudinea umană şi mărimea infinită a FIINŢEI. Dezvoltându-şi capacităţile raţionale, omul a aruncat în domeniul credinţelor naive realitatea supranaturalului. Faptul de a se simţi, în univers, un fir de praf nu l-a împiedicat să se lase în voia megalomaniei conştiinţei sale raţionale. Astăzi, totuşi, această situaţie începe să se clatine. O umilitate, total diferită de simţul micimii sale în sânul cosmosului explorat, se naşte din progresul iniţiatic, căci realitatea unei mărimi infinite se revelează noii conştiinţe. Participarea finitudinii umane la această mărime infinită devine astfel mărimea omului însuşi. Conştiinţa unităţii sale cu această realitate îl deschide, într-un sens cu totul nou, unei experienţe de sine, unei cunoaşteri de sine şi unei realizări de sine.
Meditaţia înseamnă transformare. Cel care trăia numai după natura sa, orientat preponderent spre lumea contingentă, se transformă într-un om nou, conştient ancorat în Fiinţa sa esenţială. Şi poate să manifeste toate acestea în mod liber prin cunoaşterea, creaţia şi iubirea sa în lume.
MEDITAŢIA: STRĂPUNGERE SPRE FIINŢA ESENŢIALĂ

  1. Meditaţia iniţiatică: obiect de scandal
Meditaţia, înţeleasă ca exerciţiu iniţiatic, este un scandal pentru mulţi oameni! Înainte de toate pentru cel care, încă neclintit, se încredinţează protecţiei unităţii originare. El n-a încetat să participe la Totul divin care îmbrăţişează toate lucrurile. Şi nu înţelege sensul „iniţierii” căci el rămâne pătruns de misterul spre care iniţierea tocmai deschide poarta pentru cei care l-au pierdut.
Meditaţia, exerciţiu iniţiatic, îl scandalizează şi pe omul care se ţine cu fermitate de credinţele sale tradiţionale: „Ce mă interesează pe mine ceea ce se povesteşte despre FIINŢĂ, despre transcendenţă, despre viaţa supranaturală – eu cred pur şi simplu în Isus-Christos care îmi este prezent în rugăciune şi mă însoţeşte în orice împrejurare.”
Efortul iniţiatic îi tulbură  pe toţi cei care cred că fermitatea credinţei lor este suficientă pentru a se lipsi de o experienţă. Mai mult: factorul subiectiv al oricărei experienţe ar putea să aducă o umbră credinţei lor, să o ameninţe chiar în obiectivitatea ei.
Meditaţia, exerciţiu iniţiatic, îi irită pe cei pe care propria viziune despre realitate îi închide faţă de experienţa căutată în meditaţie pentru că ei se menţin în limitele sesizabilului raţional. Pentru ei, tot ceea ce depăşeşte aceste limite este lipsit de realitate: imaginaţie, simplu sentiment sau credinţă naivă care trec pe alături de real.
Meditaţia iniţiatică este un scandal, în sfârşit, pentru omul care crede că nu are nevoie de nici o Dimensiune mai înaltă. Este omul care se simte capabil să gestioneze viaţa şi exigenţele ei, naturale şi intelectuale, graţie celor cinci simţuri, inteligenţei şi forţei sale morale. Lui îi este de ajuns să-şi urmeze drumul în viaţă prin propriile mijloace şi să servească societatea, cu altruism, printr-o muncă utilă şi eficace. Pentru a face aceasta, crede el, nu este nevoie să recurgi la o dimensiune transcendentă.
E nevoie de un anumit nivel de evoluţie şi de un anumit dar pentru a lua în serios meditaţia iniţiatică, pentru a progresa prin ea şi a îndeplini acest travaliu asupra sa: trebuie să fii capabil de a percepe supranaturalul.
MEDITAŢIA: ÎMPLINIRE SAU SCANDAL

Traducere din K.G. Dürckheim – Meditieren – wozu und wie? 
Verlag Herder Freiburg im Breisgau, 1976, (ediţia a zecea – 1988), pp 15-20
Traducerea îmi aparţine, V.J. 
Mai multe fragmente traduse din această carte de-a lungul timpului:
Despre suferinţă aici:
 http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/2011/12/kg-durckheim-suferinta.html
si pe alte subiecte aici:

http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/search/label/Meditieren-wozu-und-wie