marți, 16 august 2011

Aşezarea corectă

Din seria EXERCIŢII INIŢIATICE în psihoterapie

În ceea ce priveşte aşezarea corectă, cunoaşterea Harei este de o importanţă specială. Poziţia aşezată poate avea două semnificaţii: de o parte, odihna după un efort, o poziţie confortabilă într-o situaţie care nu cere nici o prezenţă şi, prin urmare, nu implică respectarea unei ţinute speciale. Ne lăsăm pur şi simplu în voia soartei şi putem să adormim astfel. Dar, pe de altă parte, poziţia aşezată poate implica şi necesitatea unei prezenţe active. Experienţa învaţă că această condiţie este cu atât mai bine îndeplinită cu cât persoana este ancorată în centrul ei şi posedă forţa din Hara. În cazul în care a fi aşezat semnifică doar a se odihni, poziţia este cu atât mai justă cu cât ea se apropie de cea a celui care doarme. Decontracţia se apropie atunci de disoluţie. Din contră, atunci când poziţia necesită o prezenţă, adică o conştiinţă pe deplin trează, de exemplu în cursul unei conversaţii importante (dar şi atunci când batem la maşină), poziţia cea bună este cea în care ne bucurăm pe deplin de forţa din Hara. În acest caz, persoana aşezată are aplomb: urechile, umerii, şoldurile formează o linie verticală, genunchii sunt uşor mai jos decât bazinul, aşa încât abdomenul inferior poate să se elibereze şi să se întărească în bazin.

Atitudinea poate fi falsificată, fie pentru că persoana tinde spre sus, se ţine prea dreaptă şi cambrează rinichii, fie pentru că se deformează (foto a). Chiar şi când trebuie să ne aplecăm în faţă, ca pentru a scrie, nu există nici un motiv să facem spatele rotund. Atitudinea corectă nu are nimic în comun cu acel „stai drept” pe care atâţia copii îl aud din partea părinţilor lor, la care ei opun, de îndată ce scapă de orice supraveghere, o atitudine de disoluţie. În poziţia cea bună, omul nu este crispat ca un şcolar anxios, sau plin de persoana sa şi înălţat cu toată prestanţa sa ca învăţătorul cel rău de la şcoală, dar nici nu se cocoşează pentru că se simte în largul lui; el îşi păstrează poziţia cea „bună” vizavi de cel mai puternic, de superiorul lui de exemplu, ca şi de cel mai slab (foto b). Sunt întrebat adesea dacă ne putem rezema atunci când practicăm Hara. Este perfect posibil aşa cum arată fotografiile alăturate: persoană rezemată fără Hara (foto c) şi persoană rezemată cu Hara (foto d). Este vorba pur şi simplu de a menţine forţa în abdomenul inferior. Obţinem aceasta îndreptând uşo rinichii şi făcând să apese forţa în abdomenul inferior, ceea ce se traduce printr-o uşoară bombare a acestuia din urmă.
Atitudini deformate (false)

Atitudine justă (cu Hara)

Persoană rezemată fără Hara

Persoană rezemată cu  Hara




K.G. Durckheim – EXERCICES INITAITIQUES dans la psychotherapie, pag. 44-47