actualizat azi duminică, 14octombrie 2012, cu al treilea din cele 3 puncte ale expunerii.
Calea iniţiatică este calea EXERCIŢIULUI, adică a muncii continue asupra noastră înşine.
„Munca” iniţiatică nu este, trebuie s-o spunem din start, un „a face”, un „a acţiona”. Ci este o întâmpinare(acceptare), o primire. Înseamnă a asculta cu atenţie. Înseamnă a lăsa să se întâmple, să vină la noi, un adevăr care depăşeşte adevărul obişnuit al eului nostru şi care îndeamnă la o anumită transformare de sine.
De la începutul până la sfârşitul căii, există atenţia şi seriozitatea vizavi de experienţa şi acceptarea realităţii care se situează dincolo de realitatea ordinară(obişnuită) a eului nostru. Trebuie să învăţăm să „pândim” pe Cel cu Totul Altul care ne atinge, să ne deschidem apelului lui şi să fim gata să ne asumăm datoria unei mereu mai mari transformări care ni se impune. Toate acestea fac parte din angajarea pe calea numită iniţiatică. Totuşi, această cale nu poate să se deschidă pentru omul timpului nostru decât dacă el reuşeşte să rupă barierele a ceea ce îi pare a fi o evidenţă şi care, de fapt, este un dezacord prin raport cu Sinele. Această eroare, acest dezacord se produc de fiecare dată când omul se ia pe sine, şi ia lumea, în serios ca „reale”. Momentul turnantei a sosit. Avem nevoie ca de acum să luăm în considerare cu măsură, cu realism experienţe care, prin forţa şi precizia lor, ni se impun ca însuşi nucleul Sinelui nostru şi ca FIINŢA lumii, aceste experienţe fiind însăşi simţirea ei, lăsând mult în urma lor capacităţile naturale ale eului nostru profan. Noi trebuie să învăţăm să le întâmpinăm şi să ne dezvoltăm aptitudinea de a le percepe prin exerciţii practice, urmând metodic calea transformării pe care ele o implică. Trebuie aşadar să ne deschidem exerciţiului.
Cele trei aspecte ale Căii
Calea iniţiatică este un exerciţiu al cărui scop este manifestarea FIINŢEI în existenţa umană. Acesta nu-şi merită numele decât dacă, fără echivoc posibil, el este exclusiv în serviciul FIINŢEI, liber de orice disimulare pragmatică şi de orice efort al eului de a-şi spori, datorită lui, propria putere. Munca pe cale se compune din trei sarcini:
1) Formarea sensibilităţii la atingerea FIINŢEI.
2) A învăţa să discernem condiţiile favorabile experienţei FIINŢEI.
3) A îndepărta, prin exerciţiu practic, obstacolele care ne separă de FIINŢĂ şi a fortifica ceea ce ne leagă de ea. Exerciţiul tinde aşadar să creeze şi să stabilească o atitudine a întregului corp care să-i permită omului să rămână în contact cu FIINŢA şi, de asemenea, să o manifeste în lume.
...
...
Aspectul iniţiatic al muncii privitoare la corp este mai ales cunoscută în Occident prin „Yoga”, latura spirituală a Hata-yoga fiind aici, în general, redusă la o gimnastică fizică. Mai recent s-a adăugat aici interesul purtat Budismului Zen, şi mai ales exerciţiilor de Zazen (aşezarea silenţioasă meditativă) şi, de asemenea, ideii că orice acţiune din cotidian este o ocazie de exerciţiu. Exemplul cel mai cunoscut este arta tirului cu arcul ( a se vedea Eugen Herrigel „Zenul în arta tirului cu arcul” – carte tradusă şi în româneşte la Editura FOR YOU, n.t.). principiul fundamental al acestor exerciţii se poate formula astfel: o tehnică bine stăpânită devine o „oglindă activă” care, printr-o neîncetată repetare, pune în lumină falsele atitudini ale omului interior. În acest sens, a ne antrena nu reprezintă deci un principiu din Orient şi nici nu cere adoptarea unui sistem de exerciţii oriental. Munca ce tinde spre o atitudine fizică justă caută aşadar întotdeauna să creeze o structură conformă Fiinţei, adică o atitudine destinsă, deschisă, şi, în acelaşi timp, fermă şi flexibilă, în care suntem transparenţi, capabili deopotrivă să primim FIINŢA şi să acţionăm eficace în lume[1].
[1] A se vedea Calea interioară. Cotidianul ca exercițiu, Editura HERALD, 2012[2] A se vedea HARA, centrul vital al omului, Editura HERALD, 2011
Sursa: traducerea unui capitol din volumul:K.G. Durckheim – LA VOIE DE LA TRANSCENDANCE. L'homme a la recherche de son integralité, Editions du ROCHER, pag. 141
Traducerea îmi aparţine, V. J.
