miercuri, 11 aprilie 2018

Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor


Claude Monet - Bridge Waterloo, 1901

Lumea în care trăim nu este o vale a lacrimilor 

care ne ţine departe de culmile divinului, 
ea este puntea care ne reuneşte cu ele. 
Trebuie doar să rărim ceaţa conştiinţei 
care ne ascunde vederea ei 
şi să demolăm zidurile care ne barează drumul spre ea.



Claude Monet - Pont Japonais

Acesta este sensul cotidianului trăit ca exerciţiu. 

Nu este nevoie de un timp special pentru aceasta. Fiecare clipă ne cheamă la conştientizare şi conformare. Şi nu există nici o acţiune, oricare ar fi scopul ei exterior, care să nu conţină pentru noi şansa de a avansa tot mai profund în adevăr. Orice am face: fie că mergem, că stăm în picioare sau aşezaţi, că scriem, vorbim sau tăcem, că atacăm sau ne apărăm, că ajutăm sau servim pe cineva, oricare ar fi munca noastră, - toate şi fiecare conţin în sine şansa de a fi îndeplinite într-o atitudine şi o poziţie care declară, restabileşte şi stabilizează tot mai mult contactul cu FIINŢA, şi serveşte astfel progresului spre transparenţa pentru transcendenţă.

K.G. Dürckheim – Vom doppelten Ursprung des Menschen, pag. 254

Ocazie cu care reamintesc cã este tradusã deja în româneste cartea pe tema aceasta,
CALEA INTERIOARÃ. Cotidianul ca exercitiu
Detalii carte la Editura HERALD aici
Dar dacã nu ati citit nimic de KGD pânã acum nu recomand sã începeti cu aceasta.
Deoarece pentru a întelege continutul ei e nevoie de o experientã de viatã, în special de un parcurs de Cale, de un început mãcar...