luni, 19 februarie 2018

Transformarea - din Criteriile experienţei autentice a FIINŢEI



Există, oare, o dovadă mai solidă a autenticităţii unei „experienţe” decât transformarea totală pe care ea o provoacă? Celui care a trăit-o ea îi arată într-o străfulgerare lumea sub o cu totul altă lumină, şi îl determină să ia decizia şi îi dă forţa de a începe o viaţă total diferită de cea pe care o ducea până atunci.
Se găseşte, oare,  în lumea umanităţii suferinde, un lucru care să merite mai bine calificativul de „adevărat” decât metamorfoza unui om fricos într-unul care nu se mai teme de moarte; a unui om disperat din cauza absurdului şi a nedreptăţii din lume într-unul care intuieşte prin orice absurd şi dincolo de el un sens mai înalt; a unui om zdrobit de tristeţea solitudinii într-unul care simte chiar în această izolare o imensă protecţie? Cum să refuzi unor astfel de transformări - care duc la un comportament, la o cunoaştere şi la o experienţă supra-naturale – un caracter de realitate, de o realitate supranaturală?

duminică, 28 ianuarie 2018

Transcendenţa



Contemporanii noştri prudenţi au devenit foarte reţinuţi cu rostirea cuvântului „Dumnezeu”. Nu pentru că nu mai ştiu nimic sau nu ar vrea să ştie nimic despre Dumnezeu, ci tocmai pentru că reîncep să-l presimtă. De aceea orice cuvânt care încearcă să sesizeze acest mister şi care face din el ceva sau un „Cineva” le pare prea slab, insuficient, absurd chiar. Alte cuvinte, mai neutre, intră atunci în joc, de exemplu cel de „transcendenţă”.

duminică, 7 ianuarie 2018

Dubla origine a omului - TEMA



Traducerea primului capitol din această carte care este o sinteză a antropologiei şi filosofiei lui KGD exprimate în cărţile sale anterioare acesteia.
O carte NEC PLUS ULTRA…
"în care se comunică experienţa unei vieţi întregi consacrate scrutării adevăratei naturi şi adevăratului destin al omului" (A.M. Besnard o.p.)

TEMA
Omul are o dublă origine: una cerească şi una pământească, una naturală şi una supranaturală. Toţi cunoaştem această axiomă. Dar cine dintre noi o tratează cu seriozitate ca pe expresia unei promisiuni, unei experienţe şi a unei sarcini de îndeplinit?
Nimeni nu pune la îndoială originea „pământească” a omului. A vorbi însă despre originea „cerească” a omului înseamnă, în mod evident, a face apel la credinţă sau la convingeri. Ca pentru multe alte enunţuri care privesc adevăruri primordiale despre viaţă, sensul acestui principiu se pierde la orizontul unei viziuni pur profane a realului într-o sferă crepusculară care, în mod evident, ţinând de un tărâm al imaginaţiei, nu are nimic în comun cu „realitatea” pe care o putem concepe noi. Dar este vorba de cu totul altceva.

vineri, 5 ianuarie 2018

Jacques Castermane - Meditaţie ancestrală sau meditaţie modernă?



Scrisoarea nr. 73- ianuarie 2018 de la Centrul Durckheim, Mirmande, Franţa,  http://www.centre-durckheim.com/
Meditaţie ancestrală sau meditaţie modernă?
„În lucrări recente citesc că meditaţia (care este propusă la Centrul Dürckheim) este <meditaţia ancestrală>, căreia ar fi bine poate să i se prefere o <meditaţie modernă>. Modernă, pentru că s-ar sprijini pe cercetări şi lucrări ştiinţifice în domeniul ştiinţelor creierului! Modernă, pentru că poate fi verificată prin măsuri cantitative (electroencefalogramă, scanner, IRM, analize biochimice, etc). (…)
Este limpede că astăzi principiul cantitativ nu încetează să joace un rol din ce în ce mai important în domeniul ştiinţelor umane, al medicinii experimentale şi al ştiinţelor cognitive. Cu toate acestea ne putem întreba dacă datele cantitative sunt în măsură să reveleze ceea ce priveşte la propriu persoana individuală, trăirea ei intimă.
Pentru ceea ce ţine de domeniul vieţii interioare al fiinţei umane contează, mult mai mult decât cifrele şi graficele, simţirea care rămâne funcţia martor a percepţiei. Contează experienţele calitative. După o jumătate de oră de meditaţie, două aspecte se impun: Ce simt? Şi cum mă simt?[1] 

duminică, 24 decembrie 2017

Exerciţiu şi Graţie



Fragment tradus din cartea lui K.G. Durckheim - Vom doppelten Ursprung des Menschen (Dubla origine a omului)

O temă fundamentală străbate orice viaţă religioasă a omului: problema legăturii dintre exerciţiu şi graţie. Atunci când acţiunea omului, care prin forţa voinţei sale şi a capacităţilor sale face posibilă acţiunea, este pusă faţă în faţă cu acţiunea graţiei, văzută ca un dar care curge „de cu totul altundeva”, se reflectă în acest demers de înţelegere o anumită viziune a relaţiei omului cu transcendenţa şi, implicit, o anumită viziune despre omul în sine. Fiecare religie, fiecare teologie presupune o antropologie determinată ale cărei particularităţi şi limite sunt adesea insuficient cunoscute. A sosit timpul ca pentru antropologia, care stă la baza vieţii noastre religioase şi îndeosebi a educaţiei şi direcţiei noastre religioase, să depăşim limite respectate cu timiditate până acum şi, printr-o atitudine de mai largă deschidere, să corectăm traseul actual al frontierelor dintre om şi transcendenţă.

marți, 12 decembrie 2017

Jacques Castermane - Adevărata natură a fiinţei umane?


Scrisoarea de informare nr. 134, decembrie 2017, a Centrului Durckheim din Franţa
Adevărata natură a fiinţei umane?
Dacă meditaţia atenţiei depline are un scop acesta este trezirea fiinţei umane la adevărata sa natură, fiinţa sa esenţială. Despre ce este vorba?
Omul îşi trăieşte viaţa sa pe două nivele de fiinţă. Nivelul de care este conştient este eul mundan. Este ego-ul care fără încetare este preocupat de el însuşi prin gândire. Ego-ul, indisociabil al mentalului, care mă conduce să cred: „Eu sunt ceea ce gândesc că sunt”! Identificarea cu ego-ul este cauza unei suferinţe care îi este proprie naturii umane. Este vorba de această stare de a fi îngrijorat, agitat, stresat, neliniştit şi chiar angoasat, care conduce astăzi la consumarea zilnică a douăsprezece milioane de unităţi anxiolitice. Vindecarea de această suferinţă necesită o luare la cunoştinţă inconturnabilă : ego-ul nu este adevăratul nostru punct de sprijin în existenţă.
Adevăratul nostru punct de sprijin este adevărata noastră natură esenţială. Şi ce este adevărata noastră matură? Această întrebare, foarte legitimă, îl confruntă pe omul occidental cu o serioasă problemă: ceea ce tradiţia orientală desemnează ca fiind adevărata natură a fiinţei umane este insesizabil prin gândire. Cu toate acestea, faptul că este insesizabilă prin gândire nu înseamnă că ea esteincognoscibilă. Şi calea de cunoaştere propusă de mai bine de douăzeci de secole în Orient şi în Extremul Orient este exerciţiul numit MEDITAŢIE. Este meditaţia ancestrală desemnată prin expresia: „Ânâ – apâna – sati”[1].
Ânâ – inspir în acest moment… nu eu fac aceasta!
Apâna – expir, în acest moment… nu eu fac aceasta!
Sati – atenţie… atenţie-atenţie…atenţie-atenţie-atenţie!

La ce cunoaştere poate să conducă practica regulată a meditaţiei atenţiei depline? Practicând eu însumi acest exerciţiu timp de cincizeci de ani, am descoperit şi descopăr că mentalul este domeniul agitaţiei şi că corpul viu (Leib) (corpul care respiră) este domeniul calmului interior.
Că mentalul este domeniul zgomotului şi că corpul viu (Leib) este domeniul liniştii interioare.
Că mentalul este domeniul împrăştierii în spaţiul gândit şi în timpul gândit şi că corpul viu(Leib) este domeniul momentului prezent.  
Că mentalul este domeniul ego-ului şi că corpul viu (Leib) este domeniul adevăratei noastre naturi.
Este posibilă o asemenea experienţă? Fiecăruia îi revine să verifice el însuşi. Cum? Practicând zilnic meditaţia atenţiei depline.

Jacques Castermane
Centre Dürckheim 26270 Mirmande (France)
Site centru :  
http://www.centre-durckheim.com/
Programul activităţilor centrului aici : http://www.centre-durckheim.com/v2/programme.html

[1] Răspuns dat de Budha (care nu era budist) atunci când era întrebat despre meditaţia pe care o practica pe calea eliberării de suferinţă.
Un occidental interesat de zazen profită de întâlnirea cu un maestru pentru a-i pune întrebarea: „Maestre, ce este Zenul?” Bătrânul scrie pe o tãblitã de ardezie: atenţie! „Da, dar mai exact?” Maestrul reia tãblita şi scrie: atenţie… atenţie!Vizibil decepţionat, interlocutorul lui insistă: „Nu aţi putea să-mi spuneţi ceva mai mult?” Luând din nou tãblita, Roshi scrie: atenţie… atenţie… atenţie!

luni, 6 noiembrie 2017

Pr. Francis Dekeyser - A fi Zen nu înseamnă a fi cool!

Scrisoare de informare nr. 146 (noiembrie 2017) a Centrului Bethanie, France
Această manieră „de a fi zen” îşi are totuşi rădăcinile în toate marile tradiţii ale umanităţii. A fi zen nu înseamnă a fi cool! Este vorba de a face faţă cu calm la ceea ce este! A face faţă  şi nu a fugi de real: dacă ne ţinem de o formulă clasică, practica zenului constă în „a rezolva marea problemă a vieţii şi a morţii”.